Diversificare - experienţa noastră
M-am gândit dacă are rost să scriu o însemnare de acest fel. Sunt atâtea informaţii peste tot şi fiecare mamă îşi hrăneşte copilul cum vrea. Încerc totuşi să-mi ordonez ideile. Alimentaţia lui Ioan e simplă, simplă. Chiar mă întreba cineva: dar tu nu-i dai mâncare normală? Adică ciorbă, pâine, brânză topită şi cornuri din comerţ. Eu nu consider asta mâncare normală pentru un copil de 8 luni (cât avea atunci). Iar brânză topită? Hm, nu. Mă ghidez după câteva reguli simple când îi pregătesc mâncarea: 1. Alternez alimentele. De când am început diversificarea şi până acum am notat într-un caiet (al casei) ce i-am dat să mănânce. Am scăpat o săptămână foarte aglomerată şi încă câteva zile. Poate par prea minuţioasă sau obsedată. Nici gând. Fac acest lucru ca să nu-i dau în fiecare zi sau de prea multe ori pe săptămână aceeaşi combinaţie. Aşa mai răsfoiesc din urmă şi rotesc alimentele. Nu, nu prea ţin minte ce-am gătit ieri sau acum 3 zile pentru el. De multe ori nici nu ştiu ce...