În ultimul deceniu au fost 2 ani foarte dificili: 2012 şi 2017. Aş putea să vorbesc despre dezamăgiri, pierderi, renunţări, cheltuieli inevitabile şi altele. Dar nu o să fac asta. Cele rele să se spele, cele bune să se adune... Îmi propun însă un mic exerciţiu de optimism. Trei lucruri pentru care sunt recunoscătoare anul acesta. 1. Sunt recunoscătoare pentru că am reuşit să ducem copiii acasă, în Ardeal, în primăvară. Mi-am dorit foarte mult acest lucru, să-şi cunoască străbunicii. Parcă am presimţit ceva. Câteva luni mai târziu bunicul meu s-a dus... 2. Grădiniţa aia faină (la care au fost copiii mei şi despre care am pomenit ocazional pe blog) s-a închis. După 2 ani de funcţionare. Ioan a fost 2 ani aici, iar Iustin 1 an. Am fost mulţumită de grădiniţă, de personal în special, de accentul pus pe dezvoltarea psihică a copiilor, de meniu, de tot. Dar orice lucru fain nu rezistă în România... Educatoarea lui Ioan şi încă o educatoare, de la fosta grădiniţă, au rămas în zonă....
