Postări

Se afișează postări din iunie, 2016

Jurnal de recunoștință (5)

De la Irina inspirație... Recunoscătoare pentru: - că suntem bine - frigiderul plin de fructe - mâncărurile ușoare și bune de vară - că s-a adaptat Iustin repede și ușor la grădiniță  - că mi-am luat niște haine, era musai - discuțiile cu Ioan - copilul mic lipit de mine - amintiri în poze și notițe - minute furate - timpuri și oameni, nostalgii și planuri

Idei (multe) cu dovlecei

Imagine
Prima idee. Cină-n câteva minute. Îmi place atât de mult combinaţia asta încât aş mânca şi dimineaţa, la prima oră, aşa ceva. Dacă ar avea cine să-mi facă. Asta e porţia mea.  Ingrediente (pt. o porție): paste fierte, un dovlecel mic, 2-3 căţei de usturoi nou, ulei de măsline, sare, brânză maturată (opţional). Dovlecelul l-am curăţat de coajă, spălat, tăiat. L-am amestecat cu usturoiul tăiat feliuţe, ulei şi nişte sare. L-am ţinut pe foc 2-3 min., e gătit, dar nu foarte mult (ştiţi şi voi, legume stir-fry sau ceva de genul). L-am amestecat cu pastele tricolore, am adăugat şi nişte brânză şi asta e. Poftă bună!  *Brânza e opţională. Eu am avut nişte pecorino. Merge şi parmezan, e chiar mai bun. Dar ambele sunt foarte scumpe, brânzeturi de fiţe cum le zic eu. :) Dacă nu aveţi (noi cumpărăm foarte rar), e bun şi nişte caşcaval mai tare. Sau doar paste cu dovlecel (cum făceam pe vremuri). Alte idei de pe blog (mâncăruri cu dovlecei): Dovlecei în crustă de...

Chiftele de ovăz cu legume

Imagine
Ingrediente : fulgi de ovăz fini, 2 ouă de casă, dovlecel+morcovi mărunțiți în robot, un fir de ceapă verde, sare.  Le-am făcut în tigaia ceramică unsă cu ulei (doar la primele). Se pot și coace.  *Alte idei de chiftele: - chiftele de dovlecei - chiftele de mei - chiftele/clătite de dovlecei cu mărar - chiftele de pește

Cartonaşe

Imagine
Forme și culori Învăț să citesc! Alte cartonaşe:

Jurnal de recunoștință (4)

De la Irina inspirație. Recunoscătoare pentru: - telefonul care sună... - că avem în frigider cireșe, căpșune, zmeură, caise și nectarine. Au apărut și afinele, dar deocamdată au un preț exorbitant. - că mai ies uneori din rutină. Târgul din weekendul trecut, iar săptămâna aceasta o ieșire care mi-a prins bine. - că a dărâmat Iustin perdeaua. Cu ocazia asta am spălat-o. Era plină de praf. :d - blogul meu. M-a ajutat în unele privințe. - persoanele, din virtual, care știu să treacă peste ironiile mele și mă acceptă așa cum sunt. Cu mai multe defecte decât calități. Cum e Ligia de ex. Are blogul meu de câțiva ani în blogroll, deci cred că n-am stresat-o prea tare. :))  - liniște. - că nu-s nevoită să calc. Soțul nu trebuie să poarte cămăși la lucru. - că scriu acum. Iubi e plecat la un workshop, copiii dorm lângă mine. - soțul meu...

Cumpărături. Târg.

Imagine
Weekendul acesta au fost câteva târguri de gastronomie: Bucharest Gourmet Festival - Băneasa, târg de produse tradiționale - Romexpo, târg de produse tradiționale - Muzeul Țăranului Român,  târg de bunătăți românești - Kaufland (Barbu Văcărescu)... Noi am mers la târgul de bunătăți românești. E o ințiativă a hipermarketului Kaufland. Mai multe aici . În București sunt 11 magazine Kaufland. Nu știu de ce au ales tocmai hipermarketul din Barbu Văcărescu pentru prima ediție a acestui târg (nu mi se pare vad tocmai bun). Dar mie-mi convine, e cel mai aproape de noi. :) Târgul a avut loc în parcarea din față, la căsuțele din lemn amenajate special pentru acest eveniment. Nu am vizitat chiar fiecare căsuță, copiii au fost foarte energici... Cred că două doamne de la niște căsuțe din față mă compătimeau sincer. :)) Se uitau amuzate la copii cum aleargă și la mine încercând să țin pasul cu ei... Am cumpărat câteva produse. Pun niște poze, deși nu știu dacă sunt cititoare preocupat...

Jurnal de recunoștință (3)

De la Irina inspirație. Recunoscătoare pentru: - tricoul pe care mi l-am cumpărat de la raionul de haine pentru copii. :d Fără brizbrizuri, sclipici, funde, roz (nu suport culoarea roz). - fructele de vară. Le ador! Din fericire le plac și copiilor. Chiar și Iustin mănâncă fructe mereu. - prima excursie a lui Ioan. Prima ieșire din București. A fost încântat. - că e vineri, iar mâine nu trebuie să trag de copii să mergem la grădiniță. - apartamentul în care locuim. Întotdeauna mi-a plăcut. - păine cu unt și castraveți. :) - că a venit azi Ioan cu Iustin de mână. Iustin se oprise... Ioan s-a dus, l-a luat de mână și l-a ghidat spre casă. :) - momente scurte de fericire, soare blând de început de vară, flash-uri dintr-o altă viață, râsete de copii, desene pe pereți... - viața în culori. - piure de castane.