Postări

Se afișează postări din decembrie, 2019

Închid blogul.

martie 2006 - decembrie 2019  ADIO, BLOG! Aproape 14 ani din viața mea. Am început să scriu pe blog în anul 4 de facultate. Într-un cămin din Alba Iulia. Blogul a călătorit cu mine prin 4 orașe. A fost martor la toate întâmplările importante din viața mea. Atâtea bucurii. Tristețe. Mii de gânduri scrise târziu în noapte. Emoții. Zâmbete și lacrimi. Prea multă sinceritate. Tot sufletul meu în sute de însemnări. O să-mi lipsească teribil! Sper să trec cu bine de perioada de sevraj. :)) Vă mulțumesc pentru comentarii! :) Toate cele bune! Aveți grijă de voi! Vă pup!

Acum...

Imagine
Sărbători frumoase tuturor! Brioșe în ton cu anotimpul: cu anason, vanilie și portocală. Numai că afară plouă, nu ninge. Din păcate! Azi le-am făcut. Rețeta e improvizată: ouă, lapte vegetal/animal, făină albă, miere (n-am avut zahăr), anason măcinat, vanilie, coji și pulpă de portocală bio (am avut la congelator- găsiți în Lidl), praf de copt bio. Bradul nostru artificial. E foarte mic. Nu e eco. Dar a fost ieftin la vremea respectivă. Îl avem din 2007, mă și mir că a rezistat atâția ani. Cândva poate o să le cumpăr unul natural.

Cumpărături luna asta

Imagine
Nu-s poze cu toate cumpărăturile. Au mai fost: broccoli proaspăt, cârnați uscați, diverse pt pachetul copiilor, mai multe banane, niște kiwi, pâine... Am primit și carne de la țară, de la o verișoară. Dar nu am mai avut chef să fac și friptură azi. Hering file conservă (2), măsline verzi (2), roșii cherry, clementine, banane. Din Dm: pastă de dinți pt copii Astera. E prima dată când cumpăr. Șampon Alverde de roiniță. Preferatul meu. Deși anul acesta am luat șampon de obicei de la mag. naturist de lângă casă, uneori mai cumpăr și șamponul acesta Alverde. Unt bio de alune 100% (11,79 lei). Și pesto bio de busuioc. Untul acesta l-am cumpărat și-n București de câteva ori. Are consistența mai fluidă decât untul de arahide (eu îl țin în frigider). Și nu are gust atât de pronunțat ca untul de arahide, e mai .... delicat. Mie-mi plac ambele, acum depinde de gusturi. Poză de la raft. Cu untul de alune. O plasă cu cartofi românești, cartof dulce, mere, pateuri, măsline K...

"An... What if..."

Un film. L-am văzut de două ori. An... What if (2012) "Cu invenția asta urâtă numită "ceas", simțim orele și zilele precum niște poveri. Și sunt o povară, pentru că nu trăim, pricepi? Am împărțit ziua în corpuri alcătuite din momente, în ore ucise ascunse în interiorul nostru, în peșterile noastre, unde se naște libertatea dorinței, iar noi le umplem cu tot felul de mizerii și gunoaie ce ne servesc drept valori, pentru necesități, pentru etică, pentru cultură. Lăsăm deoparte ceea ce este cel mai important, precum căutarea în adâncul sufletului nostru, cunoașterea de sine și a oamenilor ce ne înconjoară. Ne-am transformat corpul într-un cimitir făr' de sfârșit al dorințelor și așteptărilor ucise."

Din ultimele zile (6)

Imagine
Săptămâna asta am zis că mor. La propriu. :)) Începuse la un moment dat să mă doară pieptul. Durere fizică, nu atac de panică. Am spălat pe jos în bucătărie. Apoi, la vreo 2 zile după, am scăpat un borcan cu miere pe jos. S-a spart, normal, cioburi împrăștiate prin toată bucătăria și miere cleioasă lipită de gresie. Am curățat vreo oră. Apoi joi am scăpat o sticlă plină de ulei de măsline. Fix după dulap, în cel mai inaccesibil loc. S-a spart. Am tras dulapul și iar șmotru. Să ne înțelegem. Eu NU scap chestii din mână. N-am mai spart ceva (neintenționat :d) de secole. "Hey, trebuie să te calmezi! E DOAR un bărbat. O să vină, stă puțin, apoi îți vezi iar de viața ta." ... Pe lângă cărțile pe care mi le-am cumpărat, am mai împrumutat 12 cărți. Toate faine! O să am ce să citesc în următoarele 3 săptămâni. Am și o listă cu filme vechi. Și multă ciocolată. Și migdale, nuci și alune. Am reușit să bifez tot ce mi-am propus săptămâna asta. Am scăpat de ambele serbări, am spă...

România nevăzută

Imagine
Pe-o alee zace un ursuleț de pluș. Părăsit în mocirlă. Cineva a muncit într-o fabrică de jucării. Altcineva a muncit ca să-l cumpere. Un copilaș s-a bucurat când l-a primit și l-a strâns în brațe. Și acum e singur și trist și îngropat în glod. Un bărbat fără vârstă bolborosește cuvinte doar de el știute, în timp ce scotocește prin tomberoane. În mâinile uscate strânge o plasă pe care scrie "România neîmblânzită". Intru la farmacie să-mi cumpăr cremă pentru tatuaj. Un domn în vârstă, îmbrăcat îngrijit, se chinuie să pună multe medicamente într-o plăsuță. Mâinile îi tremură. Mă ofer să-l ajut. "Uite, domnișoară, câte medicamente am ajuns să cumpăr la vârsta mea..." Copacul din fața geamului a fost tăiat. Cineva și-a cumpărat apartament în bloc. Și așa a considerat că-i mai bine. Copacul făcea prea multă umbră... Mie-mi place umbra. Și mai mult îmi plăcea copacul acela falnic cu crengi care atingeau cerul. Și chiar și mai mult îmi plăcea să stau pe pervaz...

7 idei de economisit

Imagine
Sigur le știți. Dar le (re)amintesc și eu. Cumpărături în extrasezon. Mi-am cumpărat papuci de primăvară/vară în octombrie. Au fost 20 lei. I-am prins la reducere mare. Intenționez să-mi cumpăr luna viitoare și o geacă biker (tot de primăvară). Urmăresc ofertele. A trebuit să-i explic lui Ioan (pt. școală) proverbul: "Omul gospodar își face iarna car și vara sanie." :) Și de papuci și de geacă am nevoie. Nu-s capricii. Cărți la promoție. Ok, ideal e doar să împrumut. 0 cheltuieli. Dar no, nu-s perfectă. :) Îmi plac cărțile. Și mai mult îmi plac cărțile noi. Să le aleg din alte sute/mii, să le adulmec și citesc pe-ndelete. Și să le mai răsfoiesc din când în când. Nu mă pasionează călătoriile, însă cărți aș cumpăra săptămânal. Aveam 5 cărți de pe Libris salvate în bookmarks. Am așteptat să se reducă. În perioada lui Moș Nicolae, 5-8 decembrie, toate au fost la promoție. Așa că am profitat și le-am comandat. Prețul întreg a fost 146 lei. Cu reducere am ajuns ...

Din ultimele zile (5)

Imagine
Ce săptămână am avut! Fără momente de respiro. :)) Un amalgam de sentimente, trăiri... O săptămână plină de evenimente. Exact pe gustul meu. M-au încercat niște sentimente, de bucurie pură, care mă pun pe gânduri... Am uneori stări de fericire atât de profunde... Îmi place de mine! :) Nu-s egocentrică, nici narcisistă, nici frumoasă, nu debordez de inteligență, dar mi-e drag de mine -Adelina de acum. :)) Am bifat o grămadă de puncte din lista scrisă pe blog zilele trecute. Chiar mai mult decât mă așteptam. 26 din 33. E bine. Am făcut rost și de costum popular pt Iustin. Pe ultima sută de m. Dacă știam, nu mai dădeam bani pe cămașă. Claudia -din București- mi-a făcut o surpriză. Mulțumesc mult! :) Sunt foarte recunoscătoare! :) Iar Laura și-a rupt din timpul ei și mi-a trimis linkuri pe WApp cu garsoniere de închiriat și joburi în București. Mulțumesc! :) Am cunoscut numai persoane incredibile prin intermediul acestui blog. :) S-au aliniat planetele și într-o seară ...

Mâncare - luna asta

Imagine
Doar 2-3 idei. Salată orientală. Salată de paste cu hering. Fasole bătută. Cu murături. Supă cremă de roșii. Salată de varză roșie. Eu am mâncat cu morcovi sotați. Copiii cu morcovi, cartofi și carne. Supă. Colac cu ou. Pt. copii. Tot ouă. Pentru Iustin. Biscuiți de ovăz cu banane și ciocolată. Astea-s toate ingredientele. :)) Aveam de reciclat niște banane mult prea coapte și două ouă de-alea oribile Kinder. Le-a adus mama mea copiilor, iar ei nu mănâncă ciocolata. Vor doar surpriza. :)) Doar Ioan a mâncat biscuiți, Iustin n-a vrut.

De rezolvat în decembrie

1. Comandă tort pt. ziua lui Ioan. 2. Aprovizionare decembrie: mâncare... 3. Cadouri pt. copii de Crăciun. 4. Cadou Ioan - de ziua lui. I-am comandat de pe net. Aștept curierul. 5. Un drum până-n centrul istoric... 6. Azi plătesc netul. 7. Chirie+întreținere+curent. 8. Pinata pt. copii - să văd dacă găsesc (își doresc mult una). 9. Costum popular pt. serbare Iustin - habar n-am de unde să fac rost. 10. Să nu uit de serbările copiilor. :d 11. O aniversare. Sunt două aniversări luna asta, dar încerc să le reduc, nu mergem la toate. Eu nu-i țin ziua lui Ioan, așa că... 12. Ceva dulce de dus la școală de ziua lui Ioan, pt. colegi - nesănătos (și costisitor), dar văd că așa procedează toți. 13. Gătit de Crăciun. Ciorbă de legume cu rasolul de vită de la congelator - prânz. Pt. cină platou cu diverse: brânzeturi, pateu, legume, măsline și mai văd ce cumpăr (în funcție de ce găsesc în Lidl). 14. Bec pt. baie, s-a ars. 15. Să probeze Ioan pantalonii și cămașa pt serbare. Să văd ...

O carte

Imagine