32
Anul trecut cu puţin timp înainte de ziua mea aflam că sunt însărcinată. Azi am bebele lângă mine. Nu ştiu cum trec anii aceştia într-o clipă. A fost o zi agitată, dar s-au întâmplat şi lucruri frumoase. Sunt cam deprimată şi mă gândesc tot mai serios să închid blogul. Probabil oboseala e de vină. Iustin doarme doar pe bucăţele noaptea. Obişnuită cu Ioan care dormea şi câte 2-3 ore legate acum mă simt de-a dreptul sfârşită. Ideea e că nu plânge (dacă sunt pe fază), dar vrea să stea doar "mufat", să fie alăptat foarte des. Aţipesc, iar mă trezesc, iar aţipesc şi tot aşa. Nu ştiu când am dormit o oră cap-coadă. Poate aveţi un sfat, n-am scris asta să mă vait, caut o soluţie.