Dinamită
Ce-ai face dacă te-ai trezi într-o dimineață și ți-ai da seama că toată, dar absolut toată viața ta s-a schimbat? În rău. Ca-n filmele alea post-apocaliptice în care-s ruine la tot pasul... Treci prin stări și dispoziții... Prima fază e cea de negare. Nu pot să cred! Nu e adevărat! Nu mi se întâmplă mie! Apoi șocul. Încerci să procesezi informația. Zaci ore (zile???) întregi pe gresia rece din bucătărie și plângi cum n-ai plâns vreodată. Te înghite pământul și simți că nu te mai poți ridica. Atacuri de panică, stări de rău fizic și psihic, mâini și picioare amorțite, ți-e frig și tremuri, sufocare. Apoi revoltă. Furie. De ce eu? De ce mie? Cu ce-am greșit atât de tare? Anestezie. Nu-ți mai pasă. Nu mai simți nimic. Nu mai ai lacrimi. Nu mai vrei nimic. Și apoi, o iei de la capăt cu plânsul. Aștepți o schimbare, un semn, o minune în al 12-lea ceas. Care normal că nu vine. Scenariul de mai sus nu e fictiv. Ce-aș putea face? Să fug în lume. Sună tentant...